Nume de domeniu cu diacritice. O fi bine? O fi rau? Si pentru cine?

Nume de domeniu cu diacritice. O fi bine? O fi rau? Si pentru cine?

Am sa incep cu informatia rece, anume: incepand cu data de 2 Iunie 2015, adica de acum cateva zile, in Romania (pe extensia .ro) se pot inregistra si domenii cu diacritice.

Altfel spus, poti inregistra domenii de genul măr.ro, întrebări.ro etc

Acum vine intrebarea: este inregistrarea unui domeniu cu diacritice un lucru bun sau rau? Ne ajuta? Nu ne ajuta? Pe cine anume? De ce s-a luat aceasta decizie?

Zic sa incepem un pic cu o scurta trecere in revista a realitatii inregistrarii domeniilor in Romania…

In Romania, conform legislatiei curente, un domeniu se inregistreaza pe o perioada nedeterminata (asta ca sa nu zic in limbaj popular „se cumpara”). Altfel spus, dai o singura data un ban si ai luat domeniul pe viata! Asta e bine, zic eu, pentru cine il foloseste, ca nu isi mai bate capul. Dar in cazul in care domeniul nu este folosit si a fost inregistrat la un moment dat in cadrul unui proiect de moment abandonat ulterior, domeniul este blocat pentru inregistrare de catre persoane care chiar l-ar putea utiliza. In multe din aceste cazuri, persoana in cauza nici nu mai stie ca are un anumit domeniu inchiriat (adevarul e ca tocmai mi-am adus aminte ca am inregistrate pe numele meu niste domenii cu o vechime de vreo 12-13 ani de care, dupa cum spuneam, am uitat)

Bun pana aici. Mergem mai departe!

Domeniile web sunt proprietati imobiliare in numar limitat. Altfel spus, daca tot inregistrezi si nu creezi altele noi, domeniile utilizabile, anume cuvinte care au un sens, se imputineaza.

In afara, in spatiul .com, problema a fost solutionata intr-un mod elegant, prin rezervarea domeniilor pe o perioada bine determinata de 1 an, 2 ani, 5 ani, sa zicem. Daca nu achiti rezervarea pe urmatoarea perioada, domeniul devine liber, altcineva putand sa il inregistreze. Aici putem intra intr-o discutie destul de ampla cu privire la industria imensa din spatele rezervarii de nume de domenii si la atentia acordata din diverse motive domeniilor expirate, dar nu face subiectul acestui articol.

De ce nu se intampla acest lucru si in Romania?

Am discutat acum cativa ani buni, cu un prieten avocat, despre faptul ca, probabil, la un moment dat, si in Romania se va trece la inchirierea domeniilor pe o perioada determinata de 1 an, 2, 5 etc, situatie in care amicul meu, avocatul, si-a manifestat rezerva cu privire la solutionarea eleganta a problemei, data fiind protectia proprietatii. Altfel spus, este cel putin delicat sa ii spui cuiva ca a inregistrat ceva „pe viata” (evit sa zic a cumparat) ca apoi sa vii sa ii spui, in mod unilateral, stii, ne pare rau, ne-am gandit noi ca de acum sa incepi sa mai platesti si tu ceva an de an, pentru ca deja modul curent de utilizare a domeniilor ne creeaza noua probleme…

Cu toate acestea, acum un an si jumatate, un grup de parlamentari a propus un proiect de lege despre care am scris aici, proiect care sa reglementeze achitarea unei taxe anuale de mentenanta/inchiriere a numelor de domenii, incercand alinierea cu spatiul .com Dupa cum putem vedea, proiectul nu a trecut, cel putin nu pana in acest moment.

Astazi, ROTLD, autoritatea emitenta a numelor de domenii in Romania vine cu (sau mai bine zis inventeaza) solutia de a inregistra nume de domenii cu diacritice… Tehnic vorbind, solutia este buna, brusc s-a marit plaja domeniilor, e ca si cum in Bucurestiul deja deosebit de aglomerat din punct de vedere imobiliar ai crea brusc, din nimic, terenuri disponibile spre vanzare…

Si totusi, acum rasar problemele pentru ca…libertatea de a inregistra domenii cu diacritice va conduce la inregistrarea unor versiuni cu diacritice ale unor domenii deja existente!

Ei bine, daca inregistrezi o versiune cu diacritice a unui domeniu pe care deja il ai in versiunea fara diacritice, poti spune ca o faci din motive de protectie de marca, altfel spus, stii ca ai si domeniul șaptecoșuridenuiele.ro pe langa domeniul saptecosuridenuiele.ro pe care il aveai deja (domeniu fictiv, nu stiu daca e inregistrat). Asta doar asa ca sa nu il ia deja cineva. Ai rezolvat in acest fel o problema de proprietate intelectuala…care nu exista daca nu se dadea liber la inregistrarea cu diacritice!!! Ce naiba?!! Nu prea are sens, nu?

Pe de alta parte, poate doreai sa inregistrezi un domeniu care consideri ca te reprezinta dar era deja luat si acum, deodata, ai posibilitatea de a-l inregistra cu diacritice! Oooo, ideea nu imi pare chiar asa de buna, asta doar daca nu vrei sa te trezesti cu procese pe cap, pentru ca e posibil ca domeniul respectiv sa fie parte a unei marci, iar inregistrarea domeniului sa fie considerata speculativa. Aici am sa dau un exemplu de genul Gandul.info si Gândul.info sau Adevărul.ro Sigur iti doresti sa inregistrezi un astfel de domeniu?

Ar mai ramane o a treia posibilitate: inregistrarea unui nume cu diacritice la prima mana, adica sa inregistrezi domeniul șaptecoșuridenuiele.ro inca de la inceput cu diacritice, pentru ca esti fan George Pruteanu si consideri ca asa se vorbeste corect romaneste. Sau româneste, ca sa fiu corect… Ah, si daca tot ai inregistrat domeniul cu diacritice, atunci inregistreaza-l si pe cel fara diacritice, asa, ca sa nu ai vreo problema si sa il ia altcineva! Din nou…ce naiba?!!

Deci pana la urma cine castiga din toata aceasta noua poveste?

Eu as spune ca singura parte care castiga in mod real este autoritatea emitenta, ROTLD si organismele afiliate, pentru ca brusc, din diverse motive, dupa cum spuneam mai sus, se vor inregistra domenii noi, care pana acum pur si simplu nu existau (daca ma mai gandesc un pic ajung la concluzia ca a fost o adevarata gaselnita de marketing povestea asta si ca persoana care a venit cu ideea ar trebui premiata de cei de la ROTLD pentru cresterea simtitoare a vanzarilor)

De asemenea, dupa cum spune si articolul de aici, va creste cu siguranta si numarul disputelor pe partea de drepturi intelectuale, pentru ca vor fi cu siguranta multe inregistrari speculative. Deci din nou bani la autoritatile care reglementeaza inregistrarea domeniilor…

Aspectele de mai sus pot fi privite dintr-un punct de vedere legal, dar mai exista un aspect aici, acela al identitatii si comunicarii verbale a domeniului. Cum imi spunea un client vechi acum cateva zile, eu ce domeniu o sa mai am acum, șaptecoșuridenuiele.ro sau saptecosuridenuiele.ro (incercati sa pronuntati fara diacritice cu voce tare si veti intelege dilema clientului meu…)

Eu unul as spune sa cautati sa inregistrati domenii care se pot transforma intr-un brand, domenii inregistrate „la prima mana”, fara diacritice si sa va protejati viitoarea marca inregistrand si domeniul cu diacritice, just in case (se pare ca tocmai v-am sugerat sa platiti dublu pentru inregistrarea a doua domenii diferite pentru un singur site, nu? Poate ca asta s-a dorit de catre ROTLD, inregistrarea in tandem a domeniilor). Am mai scris aici despre cum sa inregistram un nume de domeniu, se pare ca ce am scris atunci ramane inca valabil si observ ca si Avocatnet.ro a publicat chiar astazi un articol pe o tema similara, deci aveti de unde alege.

Pana una alta, spor la inregistrarea domeniilor! Cu diacritice sau fara!

Apropo, mi-ar placea sa aud ce aveti de spus cu privire la noile reglementari!

Magazin online la cheie, pe solutie proprie, cu livrare intr-o zi! Peste 100 de magazine dezvoltate! Cere CHIAR ACUM demo sa vezi ce usor e!